Topul Firmelor din Județul Dâmbovița 2022

ediția a XXIX - a

Topul Firmelor din Dâmbovița este evenimentul unic de recunoaștere a muncii și a performanței celor care țin pornit motorul economiei.

Despre eveniment

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița premiază performanța în afaceri.

Alături de noi sunt oficialități din administrația locală și județeană, persoane decidente din instituții publice și va fi un bun prilej pentru fiecare în parte de a schimba opinii, idei, proiecte de viitor.

Susținem parteneriatele între administrație și antreprenori, astfel încât împreună, să putem așeza, zi de zi, noi cărămizi pentru dezvoltarea județului.

EVENIMENTUL DE BUSINESS NR.1 AL ANULUI

Ca în fiecare an, Topul Firmelor este Cartea de Vizită a mediului de afaceri dâmbovițean.

Numai că, de astă dată, Topul conține o notă aparte de performanță pentru că aici sunt companiile care au reușit să se adapteze și să învingă marea provocare apărută pe neașteptate la începutul anului 2020.

Sunt acele companii care, în primul rând, au avut grijă de întregul personal, care au găsit resurse financiare să achite facturile scadente chiar și atunci când producția era oprită sau în cel mai fericit caz, se lucra pe stoc, sunt acele companii care au găsit soluții câștigătoare.

Aceste companii au reușit în anul 2021 să facă performanță, Topul de astăzi, reflectând, rezultatul financiar de anul trecut. A fost greu? A fost ușor? Cu siguranță fiecare manager de companie, fiecare antreprenor a folosit propria rețetă și numai ei știu cel mai bine ce efort se află în spatele frumoaselor rezultate.

Felicitări fiecăruia în parte, meritul este al dumneavoastră!

Anul 2022 a început cu o nouă încercare, pentru mulți la fel de neprevăzută ca cea de acum doi ani. Experiența acumulată cu siguranță ne este de mare folos și am speranța că acest an va fi unul și mai bun pentru companiile dâmbovițene.

Doar împreună putem merge înainte!

Valentin Calcan – Președinte,

Camera de Comerț, Industrie și Agricultură Dâmbovița.

Video eveniment

Mulțumim tuturor membrilor, partenerilor și sponsorilor pentru sprijinul acordat

Solicită Catalogul Topul Firmelor din Județul Dâmbovița 2022 în format electronic accesând pagina noastră de contact.