You are currently viewing SCHEMA  DE  AJUTOR  DE  STAT  PENTRU  TURISM  ȘI  HORECA  A FOST APROBATĂ

SCHEMA DE AJUTOR DE STAT PENTRU TURISM ȘI HORECA A FOST APROBATĂ

Procedura de implementare a schemei de ajutor de stat instituită prin

Ordonanţa de urgenţă nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului şi alimentaţiei publice, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19

 

  1. 1. Obiectivul schemei de ajutor de stat

 

Obiectivul schemei de ajutor de stat, denumită în continuare Schema, îl reprezintă acordarea de sprijin financiar din fonduri publice naționale și/sau din fonduri externe pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentației publice și organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei COVID 19.

Schema este implementată de către Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, denumit în continuare MEAT, prin intermediul Agentiilor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Atragere de Investitii si Promovare a Exportului ( AIMMAIPE), în parteneriat cu Serviciul de Telecomunicații Speciale, denumit în continuare STS, în conformitate cu prevederile Ordonanței de urgență nr. 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentației publice și organizării de evenimente, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei de COVID-19,  cu modificările și completările ulterioare, precum şi ale Hotărârii Guvernului nr. 315/2021 privind organizarea și funcționarea Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului.

Prin prezenta procedură se detaliază implementarea Schemei instituită prin OUG nr. 224/2020, cu modificările și completările ulterioare, pentru întreprinderile din domeniul turismului, alimentaţiei publice, organizării de evenimente a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei COVID 19. Acordarea ajutoarelor de stat în cadrul Schemei se va face numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de stat prevăzute de Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul pandemiei de COVID-19 [C(2020) 1863], cu modificările şi completările ulterioare. Schema se aplică pe întreg teritoriul Romaniei, în toate cele 8 regiuni de dezvoltare.

 

  1. Bugetul Schemei şi modalitatea de acordare a ajutoarelor de stat

Bugetul Schemei este estimat la 500 milioane euro, echivalent în lei. Bugetul  alocat Schemei pentru anul bugetar 2021, aprobat prin Legea nr. 15/2021 a Bugetului de Stat pentru anul 2021 este  2.500.000.000 lei.

Sumele aferente Schemei se asigură de la bugetul de stat prin bugetul MEAT, cu încadrarea în prevederile bugetare aprobate cu această destinaţie şi/sau din fonduri externe.

Schema se derulează până la 31 decembrie 2021, plata sumelor corespunzătoare urmând a fi realizată până cel târziu la data de 30 iunie 2022, în limita creditelor bugetare.

Prin implementarea măsurii se estimează acordarea de ajutor de stat unui număr maxim de 74.000 de beneficiari.

Dacă valoarea însumată a cererilor de finanţare aprobate depăşeşte valoarea creditelor de angajament sau bugetare alocate cu această destinaţie, angajarea, respectiv plata către beneficiar se va face proporţional, prin raportarea sumei aprobate pentru fiecare beneficiar la suma totală a cererilor de finanţare aprobate.

 

  1. Beneficiarii de ajutor de stat în cadrul Schemei și criterii de eligibilitate a acestora

 

3.1 Beneficiarii Schemei sunt întreprinderile care îndeplinesc, la data depunerii cererii de finanţare, condiţiile de eligibilitate prevăzute în OUG nr. 224/2020, cu modificările și completările ulterioare.

3.2. Beneficiari de ajutor de stat sunt structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare clasificate, structuri/unități de alimentaţie și organizatori de evenimente, înregistrate/înregistrați în scopuri fiscale pe teritoriul României, agenţii de turism licenţiate şi ghizii de turism atestaţi, care îşi desfăşoară activitatea pe teritoriul României şi care primesc ajutor de stat, conform acestei Scheme, deţinute de sau organizaţi ca întreprinderi înfiinţate în baza Legii societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, a Legii nr. 1/2005 privind organizarea şi funcţionarea cooperaţiei, republicată, cu modificările ulterioare, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 6/2011 pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri, aprobată cu modificări prin Legea nr. 301/2011, cu modificările şi completările ulterioare, a Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 44/2008 privind desfăşurarea activităţilor economice de către persoanele fizice autorizate, întreprinderile individuale şi întreprinderile familiale, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 182/2016;

3.3. Beneficiarul poate fi: întreprindere autonomă, întreprindere parteneră sau întreprindere legată.

O întreprindere autonomă este orice întreprindere care nu este clasificată ca întreprindere legată sau ca întreprindere parteneră. O întreprindere este autonomă dacă deţine mai puţin de 25% din capitalul social sau din drepturile de vot (oricare dintre acestea este mai mare) în una ori în mai multe întreprinderi sau dacă una ori mai multe întreprinderi nu deţin mai mult de 25% din capitalul social sau din drepturile de vot ale întreprinderii în cauză.

Întreprinderile partenere sunt toate întreprinderile care nu sunt clasificate ca întreprinderi legate și între care există următoarea relație: întreprinderea (din amonte) deține, individual sau în comun cu una ori mai multe întreprinderi legate, 25% sau mai mult din capitalul social ori din drepturile de vot ale unei alte întreprinderi (din aval).

Întreprinderile legate sunt întreprinderile între care există oricare dintre următoarele raporturi:

(a) o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor unei alte întreprinderi;

(b) o întreprindere are dreptul de a numi sau revoca majoritatea membrilor organelor de administrare, de conducere sau de supraveghere ale unei alte întreprinderi;

(c) o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra altei întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză sau în temeiul unei prevederi din contractul de societate sau din statutul acesteia;

(d) o întreprindere care este acţionar sau asociat al unei alte întreprinderi şi care controlează singură, în baza unui acord cu alţi acţionari sau asociaţi ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale asociaţilor întreprinderii respective.

Întreprinderile care întreţin, cu una sau mai multe întreprinderi, relaţiile la care se face referire la literele (a)-(d) sunt considerate întreprinderi legate.

3.4. Granturile se acordă pe bază de contract de finanțare încheiat cu următoarele categorii de beneficiari: întreprinderi care desfăşoară activităţi autorizate de agenţii de turism conform codurilor CAEN Rev 2 7911, 7912, 7990, întreprinderi care desfăşoară activităţi autorizate de structuri de primire turistice cu funcţiuni de cazare conform codurilor CAEN Rev 2 5510, 5520, 5530, 5590, întreprinderi care desfăşoară activităţi autorizate de structuri/unități de alimentaţie,  conform codurilor CAEN Rev 2 5610, 5621, 5629, 5630, întreprinderi care desfășoară activități autorizate  de organizare de evenimente conform codului CAEN Rev 2 8230 , precum şi întreprinderi care desfăşoară activităţi autorizate de ghid de turism conform codului CAEN Rev 2 7990, întreprinderi care sunt înregistrate/înregistrați în scopuri fiscale pe teritoriul României. Activităţile sunt eligibile dacă sunt desfăşurate în baza unor licenţe de turism emise de autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului pentru agențiile de turism, certificate de clasificare emise de autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului pentru structurile de cazare, autorizaţii de funcţionare emise de către autoritățile publice locale sau certificate de clasificare emise de autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului pentru structurile/unitățile de alimentație publică, autorizatiile emise de catre directiile sanitar – veterinare pentru unitățile de alimentație publică mobile, certificate constatatoare eliberate de Oficiul Național Registrul Comerțului pentru organizatorii de evenimente sau atestate de ghid de turism emise de autoritatea publică centrală responsabilă în domeniul turismului. Dacă o întreprindere deține mai multe puncte de lucru (structuri de cazare/structuri de alimentație/ agenții de turism)  se vor încărca certificatele de clasificare/autorizațiile/licențele pentru fiecare punct de lucru. Licențele/certificatele/autorizațiile/atestatele trebuie să fie valabile la momentul transmiterii formularului de înscriere în cadrul Schemei. Codul/codurile CAEN Rev 2 pentru care aplicantul solicită finanțare trebuie să fi fost autorizat/autorizate pe perioada aferentă bazei de calcul în cadrul prezentei Scheme.

 

3.5. Beneficiarii eligibili trebuie să îndeplinească și următoarele condiții cumulative:

  1. a) nu sunt întreprinderi în dificultate, în sensul definiţiei de la art. 2 pct. 18 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 şi/sau nu erau în dificultate la 31 decembrie 2019, dar care s-au confruntat cu dificultăţi sau au intrat în dificultate ulterior, din cauza epidemiei de COVID-19.

În sensul definiţiei de la art. 2 pct. 18 din Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108, întreprinderile în dificultate sunt acele întreprinderi care se află în cel puţin una din situaţiile următoare:

  1. în cazul unei societăţi cu răspundere limitată, reglementată de Legea societăţilor nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, alta decât un IMM care există de mai puţin de trei ani sau, în sensul eligibilităţii pentru ajutor pentru finanţare de risc, un IMM aflat la 7 ani de la prima sa vânzare comercială care se califică pentru investiţii pentru finanţare de risc în urma unui proces de diligenţă efectuat de un intermediar financiar selectat, atunci când mai mult de jumătate din capitalul său social subscris a dispărut din cauza pierderilor acumulate. Această situaţie survine atunci când deducerea pierderilor acumulate din rezerve şi din toate celelalte elemente considerate în general ca făcând parte din fondurile proprii ale societăţii conduce la un rezultat negativ care depăşeşte jumătate din capitalul social subscris. În sensul acestei dispoziţii, „societate cu răspundere limitată” se referă în special la tipurile de societăţi menţionate în anexa I la Directiva 2013/34/UE a Parlamentului European şi a Consiliului din 26 iunie 2013 privind situaţiile financiare anuale, situaţiile financiare consolidate şi rapoartele conexe ale anumitor tipuri de întreprinderi, de modificare a Directivei 2006/43/CE a Parlamentului European şi a Consiliului şi de abrogare a Directivelor 78/660/CEE şi 83/349/CEE ale Consiliului, iar „capital social” include, dacă este cazul, orice capital suplimentar;
  2. în cazul unei societăţi reglementate de Legea nr. 31/1990, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, în care cel puţin unii dintre asociaţi au răspundere nelimitată pentru creanţele societăţii, alta decât un IMM care există de mai puţin de 3 ani sau, în sensul eligibilităţii pentru ajutor pentru finanţare de risc, un IMM aflat la 7 ani de la prima sa vânzare comercială care se califică pentru investiţii pentru finanţare de risc în urma unui proces de diligenţă efectuat de un intermediar financiar selectat, atunci când mai mult de jumătate din capitalul propriu, aşa cum reiese din contabilitatea societăţii, a dispărut din cauza pierderilor acumulate. În sensul prezentei dispoziţii, «o societate în care cel puţin unii dintre asociaţi au răspundere nelimitată pentru creanţele societăţii» se referă în special la acele tipuri de societăţi menţionate în anexa II la Directiva 2013/34/UE;
  3. atunci când întreprinderea face obiectul unei proceduri colective de insolvenţă sau îndeplineşte criteriile prevăzute în dreptul intern pentru ca o procedură colectivă de insolvenţă să fie deschisă la cererea creditorilor săi;
  4. atunci când întreprinderea a primit ajutor pentru salvare şi nu a rambursat încă împrumutul sau nu a încetat garanţia sau a primit ajutoare pentru restructurare şi face încă obiectul unui plan de restructurare;
  5. în cazul unei întreprinderi care nu este un IMM, atunci când, în ultimii doi ani: raportul datorii/capitaluri proprii al întreprinderii este mai mare de 7,5 şi capacitatea de acoperire a dobânzilor calculată pe baza EBITDA se situează sub valoarea 1,0.

Prin excepţie, ajutorul se poate acorda microîntreprinderilor sau întreprinderilor mici, în sensul anexei I la Regulamentul general de exceptare pe categorii de ajutoare, Regulamentul (UE) nr. 651/2014 al Comisiei din 17 iunie 2014 de declarare a anumitor categorii de ajutoare compatibile cu piaţa internă în aplicarea articolelor 107 şi 108 din tratat, care se aflau deja în dificultate la 31 decembrie 2019, cu condiţia să nu facă obiectul unei proceduri colective de insolvenţă în temeiul legislaţiei naţionale şi să nu fi primit ajutor pentru salvare sau ajutor pentru restructurare.

Pentru a putea beneficia de ajutor este necesar ca, la momentul acordării ajutorului în temeiul OUG nr. 224/2020, cu modificările și completările ulterioare, operatorii economici prevăzuți mai sus care au primit ajutor pentru salvare să fi rambursat împrumutul sau să fi încetat garanţia, iar operatorii economici care au primit ajutor pentru restructurare să nu mai facă obiectul unui plan de restructurare.

  1. b) nu depăşesc plafonul de 800.000 Euro conform secțiunii 3.1. din Comunicarea Comisiei Europene – Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 [C(2020) 1863], cu modificările şi completările ulterioare;
  2. c) nu fac obiectul unei decizii emise de către Comisia Europeană/alt furnizor de ajutor de stat/Consiliul Concurenţei de recuperare a unui ajutor de stat/de minimis sau, în cazul în care au făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost deja executată şi creanţa integral recuperată, cu dobânzile aferente.
  3. d) nu se află în insolvenţă la momentul înscrierii în cadrul schemei de ajutor de stat.
  4. e) își mențin activitatea pentru care au obţinut finanţare pentru cel puţin 6 luni de la data primei plăţi a ajutorului de stat pentru valoarea grantului mai mică sau egală cu echivalentul in lei al sumei de 200000 euro, sau 12 de luni de la data primei plăţi a ajutorului de stat, în cazul în care valoarea grantului este mai mare decât echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro, dacă prin acte normative nu se instituie restricţii de natură a impune suspendarea ori întreruperea activităţii comerciale. Perioada de suspendare ori întrerupere a activităţii comerciale nu se ia în calcul la determinarea termenului de 6 luni, respectiv 12 de luni.
  5. f) au depus situaţiile financiare anuale aferente ultimelor două exerciţii financiare încheiate (2019 și 2020), pentru care s-a împlinit termenul legal de depunere, prevăzut la art. 36 alin. (1) din Legea nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, dacă au obligaţia să întocmească asemenea situaţii.

 

 

  1. Modalitatea de acordare a ajutorului de stat

 

4.1  MEAT administrează, gestionează şi derulează prin intermediul Agentiilor pentru Intreprinderi Mici si Mijlocii, Atragere de Investitii si Promovare a Exportului ( AIMMAIPE) schema de ajutor de stat instituită prin OUG nr. 224/2020, cu modificările și completările ulterioare, şi asigură managementul financiar şi/sau tehnic al fondurilor alocate.

4.2. Prin prezenta Schemă sunt acordate  granturi în cuantum de maxim 20% din baza de calcul, rezultată din desfăşurarea activităţilor aferente codurilor CAEN Rev 2 prevăzute la art. 3 alin (2) din OUG nr. 224/2020, cu modificările și completările ulterioare, în anul 2020 comparativ cu anul 2019. Cifrele utilizate trebuie să fie brute, înainte de deducerea impozitelor sau altor taxe.

 

4.3. Baza de calcul al ajutorului reprezintă:

  1. a)pentru beneficiarii care raportează cifra de afaceri, diferenţa dintre cifra de afaceri obţinută din activitatea eligibilă aferentă anului 2019 şi cifra de afaceri obţinută din activitatea eligibilă aferentă anului 2020;
  2. b) pentru beneficiarii care aplică regimul special pentru agenţiile de turism în conformitate cu dispoziţiile art. 311 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, diferenţa dintre volumul facturilor emise în anul 2019 pentru serviciile de călătorie, inclusiv marja, şi volumul facturilor emise în anul 2020 pentru serviciile de călătorie, inclusiv marja;
  3. c) pentru beneficiarii care ţin evidenţa în partidă simplă, în conformitate cu dispoziţiile art. 1 (5) din Legea contabilităţii nr. 82/1991, republicată, cu modificările şi completările ulterioare, diferenţa dintre încasările obţinute din activitatea eligibilă aferentă anului 2019 şi încasările obţinute din activitatea eligibilă aferentă anului 2020.

4.4. În stabilirea activităților eligibile care vor intra în baza de calcul, se fac următoarele  clarificări:

(1) Pentru întreprinderile care au activități de agenții de turism, cu licențe de turism valabile, sunt eligibile pentru a fi introduse în baza de calcul pachetele de servicii de călătorie, serviciile de călătorie, serviciile de călătorie asociate, precum și componente ale pachetelor de călătorie, comercializate în scop turistic, astfel cum sunt definite în Ordonanța Guvernului nr. 2/2018 privind pachetele de servicii de călătorie și serviciile de călătorie asociate, precum și pentru modificarea unor acte normative, respectiv în Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Pentru întreprinderile care desfășoară activități de structuri de primire turistice cu funcțiuni de cazare, cu certificate de clasificare valabile, sunt eligibile pentru a fi introduse în baza de calcul, serviciile de cazare astfel cum sunt definite la art. 2^1 din Ordonanța Guvernului nr. 58/1998 privind organizarea și desfășurarea activității de turism în România, cu modificările și completările ulterioare, precum și, serviciile suplimentare oferite contra cost persoanelor cazate, în conformitate cu prevederile Ordinului Președintelui Autorității Naționale pentru Turism nr. 65/2013 pentru aprobarea Normelor metodologice privind eliberarea certificatelor de clasificare a structurilor de primire turistice cu funcţiuni de cazare şi alimentaţie publică, a licenţelor şi brevetelor de turism, cu modificările și completările ulterioare.

4.5. Baza de calcul al ajutorului, calculată conform prevederilor art. 4.3 și 4.4., este certificată şi asumată fie de către un expert contabil sau o societate de expertiză contabilă membru/membră al/a Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi din România, selectat/selectată şi remunerat/remunerată de către aplicant, fie de către un auditor financiar sau o firmă de audit autorizat/autorizată în România, care sunt membri ai Camerei Auditorilor Financiari din România, selectat/selectată şi remunerat/remunerată de către aplicant.

4.6. Valoarea maximă a ajutorului de stat care poate fi acordată unui beneficiar prin prezenta Schemă este echivalentul în lei al sumei de 800.000 euro/întreprindere unică. Ajutorul de stat acordat conform prezentei Scheme este cumulat cu alte măsuri de sprijin acordate în baza secţiunii 3.1 din Comunicarea Comisiei Europene – Cadru temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul actualei epidemii de COVID-19 [C(2020) 1863], cu modificările şi completările ulterioare, în limita plafonului echivalent în lei al sumei de 1.800.000 euro, precum şi cu ajutoare acordate în temeiul altor secţiuni ale comunicării, în conformitate cu dispoziţiile din secţiunile specifice ale acesteia cu privire la cumul.

 4.7. Dacă un beneficiar de ajutor de stat face parte din categoria întreprinderilor legate și a depus mai multe cereri de finanțare, suma maximă pe care o poate primi în cadrul Schemei nu poate depăși 800.000 euro/întreprindere unică, cu respectarea prevederilor de la articolul 4.3, 4.4 și 4.5. În cazul în care valoarea însumată a cererilor de finanțare depuse de beneficiari aparținând aceleiași întreprinderi unice depășește 800.000 euro, ajutorul de stat se acordă proporțional, prin raportarea sumei aprobate fiecărui aplicant la suma totală cererilor aprobate la nivelul întreprinderii unice.

4.8. Dacă valoarea însumată a cererilor de finanţare aprobate depăşeşte valoarea creditelor de angajament sau bugetare alocate cu această destinaţie, angajarea, respectiv plata către beneficiar se va face proporţional, prin raportarea sumei aprobate pentru fiecare beneficiar la suma totală a cererilor de finanţare aprobate.

4.9. Cursul de schimb utilizat în implementarea schemei de ajutor de stat este cursul Băncii Naţionale a României valabil la data  lansării apelului de proiecte, respectiv data deschiderii aplicației electronice pentru etapa a doua și care va fi comunicată pe site-ul instituției la respectiva dată

 

  1. Procedura de înscriere în cadrul Schemei

 

5.1. (1) Înscrierea în cadrul Schemei, creare profil, user, parolă şi completarea formularului de înscriere în vederea obţinerii finanţării se fac on-line, folosind link-ul http://www.granturi.imm.gov.ro.

Aplicanții au obligația de a urmări informațiile referitoare la Schemă postate pe site-ul MEAT pe toată perioada de implementare (înscriere, verificare, clarificări, semnare contract, efectuare plăți, monitorizare), precum și în contul creat la înscriere, denumit în continuare front office (FO).

(2) Înscrierile în cadrul Schemei se vor realiza în două etape distincte:

  1. a) Etapa 1 de creare profil, user și parolă, unde aplicanții vor înregistra cu semnătură electronică, atât datele reprezentantului legal/împuternicitului, conform Anexei nr. 3, cât și datele întreprinderii eligibile, conform art. 3 din prezenta procedură.

Beneficiarii care și-au creat deja profil, user și parolă în cadrul platformei în vederea primirii unui ajutor de stat în baza OUG nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operational Competitivitate 2014-2020, în contextual crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene, cu modificările și completările ulterioare, vor putea folosi respectivul profil în cadrul prezentei Scheme.

  1. b) Etapa 2 de înscriere în cadrul Schemei, în care aplicanții, cu profil, user și parolă generate în prima etapă, vor completa formularul electronic de înscriere, conform Anexei nr. 1 la prezenta procedură, vor încărca declarații pe proprie răspundere, conform anexelor nr. 4-6 la prezenta procedură (declarație ajutor de stat, declarație tip întreprindere, formular de calcul pentru întreprinderi partenere sau legate), vor încărca copie după certificatul de clasificare pentru structurile de primire cu funcțiuni de cazare, copie după autorizația de funcționare sau după certificatul de clasificare pentru structurile de alimentație publică, copie după autorizația sanitar- veterinară pentru unitățile de alimentație publică mobile, copie după certificatul constatator eliberat de Oficiul Național Registrul Comerțului pentru organizatorii de evenimente și copie după atestat pentru ghizii turistici, respectiv copie după licență pentru agențiile de turism. Prin completarea formularului de înscriere beneficiarii își vor lua angajamentul de plată a datoriilor restante către bugetul central, angajamentul privind menținerea activității pentru 6 luni, respectiv 12 luni, își vor asuma pe proprie răspundere că întreprinderea nu era în dificultate la 31 decembrie 2019 sau că întreprinderea era în dificultate la 31 decembrie 2019 în condițiile excepției de la art. 3 alin (4) și (5) din OUG nr. 224/2020, cu modificările și completările ulterioare, că nu este în insolvență și că nu are decizie de recuperare emisă de Comisia Europeană/alt furnizor de ajutor de stat/Consiliul Concurenței, conform art. 3 alin (6) din OUG nr. 224/2020, cu modificările și completările ulterioare.

Tot în această etapă, beneficiarii vor încărca raportul de expertiză contabilă, întocmit conform ISAE 3000 (revizuit), alte misiuni de asigurare decât auditurile sau revizuirile, informațiilor financiare istoric emis de International Auditing and Assurance Standards Board (IAASB) și cu Manualul privind Codul etic internațional pentru profesioniștii contabili (ediția 2018), emis de International Ethics Standards Board for Accountants (IESBA), din cadrul International Federation of Accountants (FAC)/raportul de audit, întocmit conform ISRS 4400 „Misiuni pe baza procedurilor convenite”, împreună cu anexa la acesta (raportul sinteză), asumat de expertul contabil/auditorul financiar. Anexa la raport va fi realizată conform Anexei nr. 7 la prezenta procedură.

5.2. (1) Beneficiarii care și-au creat deja profil, user și parolă în cadrul platformei în vederea primirii unui ajutor de stat în baza OUG nr. 130/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar din fonduri externe nerambursabile, aferente Programului operational Competitivitate 2014-2020, în contextual crizei provocate de COVID-19, precum și alte măsuri în domeniul fondurilor europene, cu modificările și completările ulterioare, vor putea folosi respectivul profil în cadrul prezentei Scheme.

(2) Data de la care este activă a doua etapă de înscriere în cadrul Schemei se comunică pe site-ul instituţiei cu cel puțin 3 zile lucrătoare înainte de data începerii procesului de înregistrare propriu zis.

(3) Aplicația electronică aferentă primei etape de înscriere (creare profil, user și parolă) va rămâne deschisă pe toată perioada înscrierilor în cadrul Schemei.

(4) Aplicația electronică aferentă celei de a doua etape de înscriere în cadrul Schemei va fi deschisă începând cu ora 10.00 a primei zile de înscriere, timp de 10 zile lucrătoare de la demararea înscrierii, până la ora 20.00 a ultimei zile de înscriere, cu posibilitatea de prelungire a termenului până la epuizarea bugetului.

5.3. După crearea contului de utilizator, aplicanții vor avea acces la acesta pe toată perioada de implementare, vor putea vizualiza documentația transmisă și vor avea posibilitatea descărcării și  semnării contractului de finanțare,încărcării de documente diverse aferente plății, în mod electronic. Adresa de e-mail trebuie să aparțină beneficiarului/împuternicitului acestuia și să se regăsească în toată documentația, aceeași adresă va fi folosită pentru toată corespondența pe întreaga perioadă de implementare și monitorizare a Schemei.

5.4. (1) În momentul trimiterii formularului de înscriere online, împreună cu toate celelalte documente solicitate, inclusiv a raportului de expertiză contabilă/audit și a anexei la acesta, semnate electronic de expertul contabil/societatea de expertiză contabilă/auditorul financiar/firma de audit, conform art. 5.1. alin. (2) punctul b), aplicaţia electronică va transmite automat solicitantului un mesaj de confirmare a efectuării înregistrării, împreună cu numărul de identificare pentru fiecare proiect în Registrul Unic Electronic, denumit număr RUE. Acest mesaj se va regăsi în front office (FO).

(2) După completarea și trimiterea on-line a formularului de înscriere, împreună cu toate celelalte documente solicitate, nu se mai pot face completări/modificări asupra acestuia, decât în condițiile art. 5.5 din prezenta Schemă.

(3)  Aplicanții care nu au depus situațiile financiare anuale aferente anilor 2019 și 2020 la instituțiile fiscale abilitate, nu se vor putea înscrie în program.

(4) După trimiterea formularului, împreună cu toate documentele solicitate, aplicanții vor avea posibilitatea vizionării în timp real pe site-ul www.granturi.imm.gov.ro, a listei cu solicitanții înscriși în vederea verificării administrative şi a eligibilităţii în cadrul Schemei.

(5) Evaluarea și contractarea se va face în ordinea numărului RUE.

5.5. Documentele ilizibile, incomplete sau neîncărcate în aplicație pot fi solicitate prin clarificări. Netransmiterea tuturor documentelor solicitate prin clarificări în termenul  stabilit la art. 6.1. alin (4) atrage după sine decăderea solicitantului din dreptul de a beneficia de prevederile Schemei.

5.6. Pentru toate documentele provenite din străinătate vor fi prezentate traduceri autorizate.

 

6. Verificarea, selecţia și contractarea beneficiarilor

 

În scopul verificării solicitărilor şi implementării Schemei, în cadrul MEAT/AIMMAIPE se vor  constitui unitățile responsabile pentru implementarea schemei de ajutor de stat,denumite in continuare UIP,  ale căror număr de persoane, atribuții și responsabilități vor fi stabilite prin  ordin al ministrului sau decizia ordonatorului terțiar de credite al fiecărei AIMMAIPE.

6.1.(1) Verificarea documentelor depuse on-line se va face din punct de vedere administrativ şi al eligibilităţii: solicitările vor fi verificate în funcție de apartenența la AIMMAIPE a sediului social al întreprinderii solicitante.

(2) UIP  va verifica:

  1. a) formularul electronic de înscriere și existența documentelor încărcate, conform art. 5.1. alin (2);
  2. b) îndeplinirea condiţiilor de eligibilitate a beneficiarilor, conform art. 3;
  3. c) existenţa raportului de expertiză contabilă, semnat electronic de expertul contabil, sau a raportului de audit, semnat electronic de auditorul financiar;
  4. d) corespondenţa dintre baza de calcul anuală obţinută din activitatea eligibilă aferentă anilor 2019 şi 2020, declarată pe propria răspundere de către aplicant în formularul de înscriere, cu valorile calculate, certificate şi asumate de către expertul contabil sau de către auditorul financiar;
  5. e) faptul că solicitantul nu înregistrează obligaţii fiscale restante şi alte creanţe bugetare administrate de organul fiscal central, definit potrivit art. 1 31 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare. În acest sens, furnizorul ajutorului de stat va extrage, din oficiu, certificatele de atestare fiscală, în mod automat, prin aplicaţia informatică PATRIMVEN. În cazul în care se înregistrează astfel de obligaţii restante, beneficiarul se obligă să le achite din ajutorul acordat în cadrul programului;

(3) Solicitanţii care nu îndeplinesc criteriile administrative și criteriile de eligibilitate prevăzute la art. 3 la prezenta procedură, vor primi decizie de respingere din Proiect.

(4) Se pot solicita clarificări, aplicantului fiindu-i transmisă Scrisoare de solicitare clarificări prin intermediul aplicației electronice, aplicantul primind o notificare în acest sens pe adresa de email înregistrată în aplicația electronică. Clarificările solicitate se încarcă de către beneficiar în aplicația electronică de înscriere, în maxim 3 zile lucrătoare de la transmitere. Netransmiterea clarificărilor solicitate în termen conduce la respingerea proiectului.

(5) Dacă în urma analizei documentației înscrise integral se constată neconcordanţe sau că informaţiile declarate de solicitant nu sunt complete/corecte/reale, solicitantul va primi decizie de respingere.

6.2. În conformitate cu dispoziţiile Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, în situaţia în care solicitantul se consideră vătămat într-un drept al său sau într-un interes legitim, acesta are dreptul de a urma procedura prevăzută în aceste situaţii.

6.3. Solicitantul se poate adresa AIMMAIPE de care apartine, prin intermediul aplicației electronice, formulând o contestaţie, în termen de 5 zile lucrătoare de la data transmiterii actului administrativ pentru neîndeplinirea condiţiilor din punct de vedere administrativ şi al eligibilităţii, veridicităţii şi conformităţii celor înscrise în formularul de înscriere on-line cu documentele justificative depuse.

6.4. (1) Contestaţia se formulează în scris, se transmite prin intermediul aplicației electronice şi va cuprinde:

  • datele de identificare ale solicitantului;
  • obiectul contestaţiei;
  • motivele de fapt şi de drept pe care se întemeiază contestaţia;
  • dovezile pe care se întemeiază;
  • semnătura reprezentantului legal.

(2) Contestația se poate formula în orice etapă de implementare (verificare, semnare contract de finanțare, efectuare plăți, monitorizare) cu respectarea prevederilor de la art. 6.3 și 6.4, se adresează AIMMAIPE și se depune, cu semnătură electronică, în aplicația electronică de înscriere.

(3) Se poate depune o singură contestație pe etapă. Contestațiile care nu se depun conform procedurii, nu se iau în calcul.

6.5 Pentru soluţionarea contestaţiilor, se va constitui o Comisie de contestaţie din cadrul AIMMAIPE, formată din 2 membri, care nu au participat la procesul de verificare al documentației pentru care s-a depus contestație.

6.6. Termenul de soluţionare este de 15 zile lucrătoare de la data primirii contestaţiei. Comunicarea soluţionării contestaţiei se va face prin front office, aplicantul primind o notificare în acest sens pe adresa de email înscrisă în aplicație.

6.7 (1) După închiderea apelului de proiecte, în urma verificării administrative și de eligibilitate a tuturor aplicațiilor depuse, aplicația informatică va genera contract de finanțare pentru aplicanții acceptați (Anexa nr. 2) care se va regăsi în front office și va transmite pe adresa de corespondență un mesaj de atenționare în acest sens. Aplicanții vor intra în aplicație, vor descărca contractul de finanțare, îl vor semna cu semnătură electronică și îl vor reîncărca semnat în aplicație în maxim 10 zile de la transmitere, dar nu mai târziu de data limită prevăzută în art. 1, alin (3), lit. g din OUG nr. 224/2020, cu modificările și completările ulterioare.

(2) Aplicanții care nu semnează și nu transmit contractul de finanțare până la termenul limită prevăzut la art. 6.7. alin. (1), vor primi decizie de respingere, semnată electronic de ordonatorul terțiar de credite, transmisă prin contul din aplicație.

(3) După semnarea acestuia de către beneficiar, contractul va fi semnat electronic de ordonatorul de terțiar credite și reîncărcat în aplicație. După semnarea contractului de ambele părți, se va putea efectua plata grantului către beneficiar.

(4) Valoarea contractului va fi maxim 20% din baza de calcul, rezultată din desfăşurarea activităților aferente codului CAEN eligibil/codurilor CAEN eligibile, în anul 2020 comparativ cu anul 2019, calculată conform art. 2 alin (2) din OUG nr. 224/2020, cu modificările și completările ulterioare, dar nu mai mult de echivalentul în lei al sumei de 800.000 euro/întreprindere unică și cu respectarea prevederilor art. 4 alin (4) din OUG nr. 224/2020, cu modificările și completările ulterioare. Contractarea se face în limita creditelor de angajament aprobate cu această destinație. Plata se va face în limita creditelor bugetare aprobate. Dacă valoarea însumată a cererilor de finanţare aprobate depăşeşte valoarea creditului de angajament sau bugetar alocat cu această destinaţie, angajarea, respectiv plata către beneficiar se va face proporţional, prin raportarea sumei aprobate pentru fiecare beneficiar la suma totală a cererilor de finanţare aprobate.

 

 

 

 

 

  1. Plata granturilor

 

7.1. Plățile din cadrul Schemei se efectuează prin intermediul băncilor comerciale partenere in program sau prin ordonanțare individuală, în contul ce cuprinde grupul de cifre 50.70, deschis de către operatorii economici la unitatea Trezoreriei Statului în a cărei rază teritorială îşi au sediul sau la care sunt luaţi în evidenţă fiscală, în condiţiile Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 146/2002 privind formarea şi utilizarea resurselor derulate prin trezoreria statului, republicată, cu modificările şi completările ulterioare sau în conturi deschise la bănci comerciale partenere din România, în funcție de opțiunea intreprinderii solicitante. Pentru plășile efectuate prin Trezoreria Statului, toate documentele aferente plăților vor fi incărcate de către AIMMAIPE.

7.2. MEAT va selecta băncile comerciale partenere printr-o procedură deschisă, transparentă, nediscriminatorie, necondiționată și suficient promovată. Între MEAT şi organizaţia/organizațiile ori instituţia/instituțiile de drept privat selectată/selectate, denumită/denumite în continuare instituție/instituții parteneră/partenere, se încheie o convenţie de colaborare în baza căreia se derulează schema de ajutor de stat. Instituţiile partenere selecţionate au calitatea de agenţie de implementare a ajutoarelor de stat și pot acorda din surse proprii facilități de creditare pentru societățile aplicante în cadrul Schemei.

7.3. Beneficiarii eligibili declaraţi admişi, care vor dori să încaseze grantul prin intermediul unei bănci partenere, vor deschide conturi curente distincte aferente cererii de finanțare la instituţia parteneră pentru care au optat în cererea de finanțare. În cadrul Schemei, aplicanții pot opta pentru instituția de credit parteneră o singură dată și nu pot schimba opțiunea exprimată la înscriere pe parcursul implementării Schemei.

7.4. MEAT prin AIMMAIPE va transfera în contul de tranzit deschis la instituțiile partenere selectate, cu rol de agenții de implementare, sumele reprezentând ajutor de stat aferente contractelor de finanțare.

7.5. După semnarea și reîncărcarea în aplicație a contractului semnat de ambele părți, instituția de credit parteneră selectată va face plata ajutorului financiar nerambursabil.

7.6.  Finanţarea beneficiarilor contractați se va face conform Convenţiei de colaborare încheiată de minister cu instituţia/instituțiile parteneră/partenere. Ajutorul de stat se va acorda beneficiarilor din contul de tranzit deschis de către instituţia parteneră pentru gestionarea Schemei, după semnarea contractului de finanțare în contul deschis de beneficiar la instituția parteneră. Instituția financiară parteneră va vira sumele aprobate în conturile distincte deschise de beneficiari în termen de maximum 7 zile de la disponibilitatea fondurilor în contul de tranzit sau de la semnarea contractului de finanțare nerambursabilă între AIMMAIPE și beneficiar, în baza contractelor de finanțare ale acestora semnate cu AIMMAIPE și va încarca în aplicație dovada plății.

7.7. Toate termenele prevăzute în prezenta procedură se calculează astfel:

  1. a) Când termenul se stabilește pe zile, nu se ia în calcul prima și ultima zi a termenului.
  2. b) Termenul care începe într-o zi nelucrătoare/sărbătoare legală se calculează începând cu prima zi lucrătoare. Termenul care se sfârşeşte într-o zi de sărbătoare legală/zi nelucrătoare se prelungește până în prima zi lucrătoare.
  3. c) Transmiterea documentelor prin intermediul poştei eletronice în ultima zi a termenului se va face până la ora 24.00 a zilei respective.

 

 

  1. 8. Monitorizarea şi controlul beneficiarilor Schemei şi recuperarea ajutorului de stat

 

8.1. Monitorizarea şi controlul beneficiarilor Schemei se va face de către  MEAT/AIMMAIPE.

Ministerul Economiei, Antreprenoriatului și Turismului, în calitate de furnizor, va încheia un protocol de colaborare cu Ministerul Finanțelor și Agenția Națională de Administrare Fiscală, având ca obiect verificarea valorii cifrei de afaceri realizate din activitatea de turism, activitatea structurilor de cazare, structurilor de alimentație și agențiilor de turism la contribuabilii selectați în funcție de riscul fiscal rezultat din analiza de risc.

8.2. Reprezentanţii MEAT/AIMMAIPE/ANAF au dreptul să verifice anunţat/inopinat, on-line sau la sediul operatorilor economici veridicitatea şi conformitatea declaraţiilor și activităţii făcute de beneficiarul ajutorului de stat. Beneficiarul trebuie să accepte şi să faciliteze controlul reprezentanților MEAT/AIMMAIPE/ANAF privind ajutorul de stat acordat prin proiect. În caz contrar, se dispune recuperarea integrală a ajutorului de stat.

8.3. Beneficiarii pot fi controlați și de reprezentanții Consiliului Concurenței și de reprezentanții Comisiei Europene, conform prevederilor art. 26 alin. (3) și art. 32 din OUG nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările şi completările ulterioare.

8.4. În cazul în care, în urma controalelor efectuate, se constată că beneficiarii nu îndeplinesc condițiile de eligibilitate prevăzute în OUG nr. 224/2020, cu modificările și completările ulterioare, și în procedura de implementare, au făcut declaraţii incomplete şi/sau neconforme cu realitatea pentru a obţine ajutorul de stat, nu au respectat obligaţia menţinerii activităţii în condiţiile art. 5 din OUG nr. 224/2020, cu modificările și completările ulterioare, sau se constată că nu mai sunt îndeplinite condiţiile prevăzute în contractul de finanțare (Anexa 2 la prezenta procedură) sau în legislația schemei de ajutor de stat, structura de specialitate din cadrul  MEAT/AIMMAIPE va propune recuperarea totală a ajutorului acordat şi va anunţa MEAT că a fost declanşată recuperarea ajutorului de stat, împreună cu dobânzile aferente.

8.5. AIMMAIPE monitorizează îndeplinirea indicatorilor pentru care s-a obținut finanțare (menținerea activității, plata obligațiilor fiscale către bugetul central). Menținerea activității pe o perioadă de minim 6 luni de la data primei plăţi sau 12 de luni de la data primei plăţi, în cazul în care valoarea grantului este mai mare de echivalentul în lei al sumei de 200.000 euro, dacă prin acte normative nu se instituie restricţii de natură a impune suspendarea ori întreruperea activităţii comerciale, se va verifica automat de către aplicația electronică prin interogarea bazei de date a Oficiului Național al Registrului Comerțului/Administrația Națională de Administrare Fiscală.

8.6. Perioada de suspendare ori întrerupere a activităţii comerciale impusă prin acte normative nu se ia în calcul la determinarea termenului de 6 luni, respectiv 12 de luni.

8.7. În situaţia în care, pe perioada contractuală, beneficiarul ajunge în situația de închidere operațională, faliment, dizolvare sau insolvenţă, se va proceda la recuperarea integrală a ajutorului de stat acordat prin Schemă, cu dobânda calculată de la data acordării și până la rambursarea integrală a ajutorului de stat.

8.8. Beneficiarii care înregistrează obligaţii fiscale restante şi alte creanţe bugetare administrate de organul fiscal central, definit potrivit art. 1 pct. 31 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările şi completările ulterioare, își iau angajamentul să le achite din ajutorul acordat în cadrul Schemei, în termen de maxim 6/12 luni din momentul primei plăți a  ajutorului financiar către beneficiar, conform prevederilor din art. 2 alin. (5) din OUG nr. 224/2020, cu modificările și completările ulterioare.

8.9. În cazul în care se constată că nu au fost achitate obligațiile fiscale restante prevăzut la art. 8.8., solicitanții vor primi Decizie de respingere a finanțării cu recuperare integrală a ajutorului de stat și a dobânzii aferente, semnată electronic de ordonatorul de credite.

8.10. Recuperarea ajutorului se va efectua conform prevederilor OUG nr. 77/2014 privind procedurile naționale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare și ale Ordinului nr. 1238/2017 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea prevederilor art. 25 din OUG nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată prin modificări și completări prin Legea nr. 20/2015, cu modificările și completările ulterioare.

Ajutorul care trebuie recuperat include şi dobânda aferentă, datorată de la data plăţii ajutorului până la data recuperării acestuia. Rata dobânzii aplicabile este cea stabilită potrivit prevederilor din Regulamentul (UE) 2015/1.589 al Consiliului din 13 iulie 2015 de stabilire a normelor de aplicare a articolului 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene şi din Regulamentul (CE) nr. 794/2004 al Comisiei din 21 aprilie 2004 de punere în aplicare a Regulamentului (CE) nr. 659/1999 al Consiliului de stabilire a normelor de aplicare a articolului 93 din Tratatul CE.

 

 

  1. Prevederi referitoare la raportarea şi monitorizarea ajutoarelor de stat

 

9.1. Prezenta procedură va fi publicată integral pe site-ul MEAT, iar în termen de 15 zile de la data adoptării se transmite spre informare Consiliului Concurenței, în conformitate cu art. 17 din OUG nr. 77/2014, cu modificările și completările ulterioare.

9.2. Raportarea şi monitorizarea ajutoarelor acordate în baza Schemei se face în conformitate cu legislaţia comunitară şi cu prevederile Regulamentului privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 175/2007.

9.3. (1) Furnizorul de ajutor/administratorul Schemei are obligaţia de a supraveghea permanent ajutoarele acordate, aflate în derulare, şi de a dispune măsurile care se impun în cazul încălcării condiţiilor impuse prin prezenta procedură sau prin legislaţia naţională sau europeană aplicabilă la momentul respectiv.

(2) Furnizorul de ajutor/administratorul Schemei are obligaţia de a transmite Consiliului Concurenţei, în formatul şi în termenul prevăzut de Regulamentul privind procedurile de monitorizare a ajutoarelor de stat, pus în aplicare prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 175/2007, toate datele şi informaţiile necesare pentru monitorizarea ajutoarelor de stat la nivel naţional.

(3) În cazul în care există îndoieli serioase cu privire la datele transmise de către Furnizorul de ajutor/administratorul Schemei, Consiliul Concurenţei poate să solicite date şi informaţii suplimentare şi, după caz, să facă verificări la faţa locului.

9.4. Pe baza unei cereri scrise, Furnizorul de ajutor/administratorul Schemei va transmite Comisiei Europene, prin intermediul Consiliului Concurenţei, în 20 de zile lucrătoare sau în termenul fixat în cerere, toate informaţiile pe care Comisia Europeană le consideră necesare pentru evaluarea respectării condiţiilor acestei scheme de ajutor.

9.5. AIMMAIPE va acorda un ajutor de stat după ce va verifica, pe baza declaraţiei pe proprie răspundere a operatorului economic, că este respectată regula cumulului, precum şi faptul că suma totală a ajutoarelor de stat primite pe Cadrul temporar pentru măsuri de ajutor de stat de sprijinire a economiei în contextul pandemiei de COVID-19 [C(2020) 1863], cu modificările şi completările ulterioare, însumată cu cuantumul ajutorului de stat solicitat în cadrul prezentei Scheme nu depăşeşte la nivelul întreprinderii unice, pragul de 1.800.000 euro, echivalentul în lei.

9.6. Furnizorul de ajutor/administratorul schemei va realiza şi menţine o evidenţă a ajutoarelor acordate în baza Schemei, astfel încât să fie posibilă identificarea valorii, momentului acordării, modalităţii de acordare, provenienţei finanţării, duratei şi metodei de calcul al ajutoarelor acordate. Această evidenţă va fi păstrată la Furnizorul de ajutor de stat timp de 10 ani de la data ultimei alocări în cadrul Schemei.

9.7. Operatorii economici beneficiari de ajutor în cadrul Schemei, vor ţine o evidenţă specifică a ajutoarelor primite conform prezentei Scheme, a altor scheme de stat şi a altor ajutoare de stat. Aceştia sunt obligaţi să arhiveze evidenţa specifică şi să o păstreze o perioadă de 10 ani.

9.8. Monitorizarea acestei scheme de ajutor, conform Regulamentului Consiliului Concurenţei privind procedurile de monitorizare a ajutorului de stat pus în aplicare prin Ordinul Preşedintelui Consiliului Concurenţei nr.175/2007, revine furnizorului de ajutor de stat/administratorului Schemei, care va transmite Consiliului Concurenţei informaţiile necesare în vederea întocmirii inventarului ajutoarelor de stat şi a registrului ajutoarelor de stat.

9.9. Pentru a crea posibilitatea verificării ex-ante a eligibilităţii potenţialilor beneficiari ai măsurilor de ajutor, în conformitate cu prevederile art. 29 din Ordinul preşedintelui Consiliului Concurenţei nr. 437/2016 pentru punerea în aplicare a Regulamentului privind registrul ajutoarelor de stat,  MEAT, în calitate de furnizor de ajutor de stat, are obligația încărcării în Registrul general al ajutoarelor de stat acordate în România (RegAS) a Schemei, în termen de 5 zile lucrătoare de la data intrării în vigoare a acesteia.

Contractele, plățile, obligațiile de recuperare a ajutoarelor și rambursarea efectivă a respectivelor obligații, aferente acestei Scheme, se vor încărca în RegAS în termen de 7 zile lucrătoare de la data semnării contractului de finanțare, respectiv de la data instituirii plăților, a obligațiilor de recuperare a ajutoarelor sau a rambursării efective a respectivelor obligații de către MEAT, în calitate de administrator al schemei de ajutor de stat.

 

  1. 10. Confidenţialitate

 

10.1. Documentele justificative depuse de către solicitanţi în cadrul Schemei sunt confidenţiale, membrii MEAT/AIMMAIPE având obligaţia de a nu dezvălui informaţiile menţionate în acestea către terţe persoane, cu excepţia cazului în care informaţiile sunt furnizate organelor abilitate ale statului în exercitarea atribuţiilor ce le revin.

10.2. MEAT/AIMMAIPE este autorizată să publice, în orice formă şi mediu, incluzând internetul, informaţiile referitoare la numele beneficiarului, valoarea totală a finanțării nerambursabile, activitatea/activitățile pentru care a aplicat, conform codului/codurilor CAEN, locația geografică a proiectului (localitatea şi judeţul).

 

  1. Precizări

 

Prezenta procedură și anexele se vor aproba prin ordin al ministrului economiei, antreprenoriatului și turismului și se vor publica în Monitorul Oficial al României.

https://www.fonduri-structurale.ro/stiri/26068/comisia-europeana-a-aprobat-schema-de-ajutoare-pentru-horeca-procedura-de-implementare-a-schemei-in-consultare-publica

 

Link-uri  utile :

economie.gov.ro

granturiimm.gov.ro

fonduri-structurale.ro