Beneficiari eligibili
- întreprinderi nou-înființate
- întreprinderi în activitate
- IMM-uri
- întreprinderi mari
Buget
2.700.000.000 lei
Termen limită de depunere
Înregistrarea Cererilor de acord pentru finanțare se realizează în sesiune continuă. Acordurile de finanțare se pot emite până la data de 31 decembrie 2023
Finanțator
Ministerul Finanțelor Publice
Buget
Bugetul maxim al schemei este de 2.700 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 600 milioane euro, cu posibilitatea suplimentării, astfel:
credite de angajament pentru emiterea de acorduri pentru finanțare pentru perioada 2014-2023;
credite bugetare pentru plata ajutorului de stat aprobat în baza acordurilor pentru finanţare emise, pentru perioada 2015-2028.
Bugetul mediu anual al schemei este de 450 milioane lei, respectiv echivalentul a aproximativ 100 milioane euro, astfel cum va fi stabilit prin legile bugetare anuale.
Obiectiv
Schema de ajutor de stat are ca obiectiv dezvoltarea regională, prin realizarea de investiții iniţiale care determină crearea de minim 100 locuri de muncă, indiferent de dimensiunea beneficiarilor şi de valoarea investiţiei.
Cheltuieli eligibile
Sunt considerate cheltuieli eligibile costurile salariale înregistrate pe o perioadă de 2 ani consecutivi, ca urmare a creării de locuri de muncă.
Ajutorul de stat aferent cheltuielilor eligibile se acordă cu îndeplinirea următoarelor condiții:
- locurile de muncă sunt create direct de un proiect de investiţii;
- locurile de muncă sunt create după depunerea cererii de acord pentru finanțare și după demararea investiţiei, dar nu mai târziu de 3 ani de la data finalizării acesteia.
Criterii de eligibilitate
Întreprinderile trebuie să îndeplinească cumulativ următoarele condiţii:
- sunt înregistrate potrivit Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare sau Legii nr. 1/2005 privind organizarea și funcționarea cooperației, republicată;
- realizează o investiție inițială în România, în unul din domeniile de activitate eligibile;
- nu intră în categoria „întreprinderilor în dificultate”;
- nu se află în procedură de executare silită, insolvenţă, faliment, reorganizare judiciară, dizolvare, închidere operațională, lichidare sau suspendare temporară a activităţii;
- nu fac obiectul unor decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau în cazul în care asemenea decizii au fost emise acestea au fost executate, conform prevederilor legale în vigoare;
- nu au beneficiat de alte ajutoare de stat regionale pentru costuri eligibile de natura activelor corporale şi necorporale în cadrul aceluiaşi proiect unic de investiţii;
- nu au efectuat o relocare către unitatea în care urmează să aibă loc investiția inițială pentru care se solicită ajutorul în ultimii 2 ani anteriori înregistrării cererii de acord pentru finanţare şi, la momentul înregistrării cererii, oferă un angajament că nu vor face acest lucru pentru o perioadă de până la 2 ani după finalizarea investiției inițiale pentru care se solicită ajutorul.
Suplimentar pentru întreprinderile în activitate
- au capitaluri proprii pozitive în ultimul exerciţiu financiar încheiat.
Suplimentar pentru întreprinderile nouînfiinţate
- au capital social subscris vărsat în valoare de minimum 30.000 lei;
- nu aparţin unor acţionari care deţin sau au deţinut în ultimii doi ani anterior înregistrării cererii de acord pentru finanţare o altă întreprindere înregistrată conform Legii societăților nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare sau Legii nr. 1/2005, republicat care desfăşoară sau a desfăşurat activitatea pentru care solicită finanţare.
Criterii de evaluare
Cererile vor fi verificate și evluate din punct de vedere al:
- existenței și conformității
- condițiilor și criteriilor de eligibilitate